Bine ai VENIT!!!...

Salut!Sper sa iti placa aici si sa gasesti cat mai multe lucruri interesante !!!...

luni, 6 decembrie 2010

Fifa 2012


Prototipul jocului FIFA 2012 e incredibil! Mai tare decât abia lansatul 2011, FIFA 2012 uimeşte prin acurateţea detaliilor, practic jucătorilor li se văd tatuajele, tricourile taiwaneze rupte sau brazdele lăsate în iarbă de tacklinguri canibale.

Mai tare decât prestaţia video a spectaculosului Wayne Rooney, care împuşcă păianjenul la vinclu', în timp ce spectatorii din spatele porţii aruncă popcorn‑ul şi urlă dement, o reprezintă partea despre echipele româneşti. Creatorii jocului video l-au întrecut pe Lucas şi personajele sale de Războiul Stelelor. Mânuind joystick-ul, poţi să vezi şi să auzi clar înjurăturile mitocane ale lui Guriţă marcând în poarta Stelei, pe Marius Niculae pasând doar la adversari, fâşâitul brichetei Jedi în aer pe Rapid sau pe Iordănescu Darth Vader pupând icoane false, în guvernul din umbră de pe Ghencea.

Tehnologia americană redă fidel scârţâitul uşii de la biroul antrenorilor veniţi-plecaţi la Steaua, ţiuitul de manometru al unui Borcea congestionat în lojă sau tradiţionalul spart unanim de floare în tribune, între două degajări de portar, cu coaja-n gură. Are până şi fâsâitul discret, din parcare, al ventilului umflat de Prinţul Cristea Biancăi. Senzaţional, în varianta 3D se văd zburând flegmele lui Giovani. Chiar poţi să manevrezi vântul încât să-i revină pe mutra şifonată. De asemenea, se aude troncănitul janghinei de Rolls cu care vizitiul pleacă cu a doua, poţi citi stenogramele blaturilor lui Mitică şi, uluitor, poţi mirosi fumul de la grătarul rânced pregătit de Sandu lui Platini.

2 comentarii: